Fotoliul Primăriei Sectorului 3, disputat de patru liberali

Fotoliul Primăriei Sectorului 3, disputat de patru liberali
Publicat: 30/07/2015, 14:14

„Până miercuri seară, când am avut o ședință, și-a depus candidatura, din partea fostului PDL, consilierul local Inocențiu Voinea, iar din partea fostului PNL și-au depus candidatura sau urmează să își depună candidatura, în cursul zilei de astăzi (joi – n.r. ), viceprimarul Cristian Tudorache, fostul manager al Spitalului Caritas și fost secretar de stat, doctorul Bogdan George Jansen și Eugen Nicolăescu”, a declarat deputatul PNL Florin Alexe, pentru MEDIAFAX.

Florin Alexe a mai afirmat că lista candidatilor PNL pentru Primăria Sectorului 3 va fi închisă, sâmbătă, precizând că există posibilitatea ca și alți colegi de partid să își anunțe intenția de a se înscrie în cursa internă pentru alegerile locale.

Lista finală a candidaturilor pentru Primăria Sectorului 3 va fi prezentată, luni, în Biroul Politic Permanent al PNL, urmând ca cercetările sociologice pentru a determina profilul candidatului să fie realizate începând cu luna septembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Medicii vin cu noi vești despre starea de sănătate a lui Robert Fico: „Acest progres...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Witold Pilecki, spionul polonez de la Auschwitz
×